Mai sunt doua saptamani si ne trezim in noul an, iar eu ce pot sa zic la fina? Ca asta este articolul cu numarul 1.111, chiar ma amuza astfel de numere – chiar voiam sa va intreb: stiti care este diferenta dintre numere si cifre? – iar site-ul nostru a incheiat anul cu bine. Nu am avut cine stie ce numar mare de vizitatori, cam 50.000 de unici in 2019, incasarile au avut un maxim in septembrie, a mers bine, chiar ma bucur ca am scris pe acest site din octombrie 2015 s pana acum, daca mergeau toate site-urile la fel de bine, mergeam in excursie in Dubai [ asa cum a facut colegul meu Mihai ].

Inca un an la final, un nou inceput de drum

Caut inca nise care sa atraga trafic pe site, pana la urma suntem pe ClubSeo, nu-i asa? Am pierdut monetizarea pe Suceveanul.Info, nu am gasit inca cum sa scot ceva bani cu WebPress.Info, am renuntat la cateva domenii, imi pare rau ca inca nu stiu ce sa fac cu cele vechi – adica cu primele site-uri: e-4com si e-4u. Desi am zis ca nu mai cumpar domenii noi, am mai luat doua – in ideea ca la unul vechi voi renunta si am facut de fapt un redirect 301 catre cel nou. Adica sunt pe +1 la domenii cumparate. DA, doar 14 domenii/site-uri au trecut de bariera celor 100 de euro/luna [ sau mai mult ], asadar multe din cele 44 de domenii sunt inca sub pragul pe care-l admit eu pentru venituri la un site din portofoliu.

Cel mai profitabil site a produs putin peste 5.000 de euro anul asta, deci zic eu ca ala ar fi modelul dupa care ar trebui sa merg, al doilea a adus doar putin peste 2.000 – am incercat eu sa mai fac un site pe aceiasi nisa, nu prea mi-a iesit. Daca ar fi matematica in blogging ar fi atat de simplu, nu-i asa? Inca visez sa atasez un forum SEO pe acest domeniu, dar nu prea vad cum am sa fac concurenta colegilor de la SeoPedia, nu mai zic ca vremea cand lumea statea pe forumuri a cam trecut, iar varianta pe FaceBook nu o prea deslusesc – adica nu ma duce capul cum sa o fac sa mearga.