Accidentul de care am scapat ca prin minune
Ieri am plecat la drum de la Chisinau la Bucuresti si eram convins ca voi merge pe drumul care-mi place mie, adica de la Buzau prin Ploiesti si nu prin Urziceni – desi e mai scurt cu maxim 20 de kilometri. Doar ca am luat cu mine un medic rezident care m-a convins ca duminica nu e chiar aglomerat daca intru prin Urziceni si am zis sa incerc, doar ca ati citit deja despre accidentul de pe DN 2, iar eu l-am ratat cu jumatate de ora, noroc ca am oprit sa iau o cartela de Orange la un PECO.
Accidentul de care am scapat ca prin minune
Asa cum am spus, ieri eram pe punctul de a ajunge la Urziceni din Buzau, cand am dat de ambuteiaj, am incercat sa inconjor dar evident ca toate drumurile spre Bucuresti erau blocate, asa ca repede am intors spre Mizil, mai ales ca la 19:30 trebuia sa fiu neaparat la gara Basarab. Am ajuns la sapte seara fix, a fost ok. Dar cand ma gandesc ca puteam sa fiu si eu implicat in acel carambol de pe DN 2, imi dau seama ca exista ceasul rau cu adevarat.
Anul asta a fost unul destul de aiurea, prima interventie cu 10 implanturi dentare, anestezie generala, apoi fractura de clavicula cu depalasare si operatie cu tija, o durere inexplicabila la rotula dupa ce seara m-am culcat perfect sanatos, recuperarea dupa operatia la clavicula grea si dureroasa, ce mai lipseste din peisaj? Dar am scapat, sunt fericit si merg azi sa fac ultima proba pentru sistemul Fast and Fixed – care fine spus a costat cat masina mea noua [ Skoda Octavia ].