Nu stiu daca aceste tratamente au efectul pe care-l spun batranii, insa ce stiu sigur este ca nu au cum sa nu fie sanatoase. Ce-ti ramane de facut? Sa incerci si sa ne spui daca si-au facut efectul, astfel pe baza a ceea ce spun fara niciun interes cei care l-au incercat putem trage si concluziile juste. Hai sa vedem mai departe unul din tratamentele care se spune ca te vor ajuta sa vezi mai bine, sau sa scapi de raceala. Oricum merita incercat, nu este nici scump si nici nu iti poate dauna cu nimic.

Tratamente naturiste pe baza de miere, lamaie si nuci

Avem nevoie de jumatate de kilogram de miez de nuca pisat, doar 300 de grame de miere de albine, nu cinteaza din ce – poate fi poliflora, de tei sau ce va place voua mai mult, important este sa fie naturala. Ne mai trebuie trei maxim patru lamai medii de la care vom lua sucul. Asta este tot, amestecam frumusel cele trei ingrediente si apoi avem tratamentul gata.

Cum se administreaza acest tratament naturist? Mai simplu de atat nu se poate, timp de 30 de zile – adica o luna, cate trei lingurite pe zi. Am uitat sa mai zic ceva, va trebui sa luati micul dejun in fiecare dimineata! Prima lingurita inainte de micul dejun. A doua lingurita cu jumatate d eora inainte de masa de pranz. A mai ramas o lingurita pe care o serviti seara inainte de cina. Asta e tot! Vei scapa de raceala si gripa, dar vei avea si o vedere de invidiat! Am auzit ca cei ce au facut acest tratament de patru ori pe an, adica o luna de tratament si doua de pauza, au inceput sa nu mai foloseasca ochelarii.

Tratamente naturiste

Tratamente naturiste pe baza de miere, lamaie si nuci